Tu! cel care te-ai jucat cu dragostea mea ..

Sentimentele neștiute rămân în același loc,
Sentimente trăite când stăteam vara, la bloc,
Când uitam de timp și de cei din jur,
Când degetele ne erau legate cu un roșu șnur.

Sfârșitul acelui anotimp călduros
Poartă amintirea la ce a fost frumos;
Poartă amintirea la ce a fost atunci,
Când fata crezu că inima-i n-o s-o arunci.

Prezentul pentru ea nu mai înseamnă ”acum”;
Sentimentele i-s acoperite de un gros fum.
Ușor întoarce paginile unui prăfuit album,
Acoperind cu lacrimi o dragoste făcută scrum.

Un băiat se juca cu o fată.
Deja totul a devenit ”A fost odată …”
Să spui ”Adio!” ar fi prea târziu
Rămân doar amintirile unei iubiri din gimnaziu.

Efemer se stinge iubirea între doi

Aievea bate vântul prin amintiri trecute,
Aieve-aduce dorul momente nevăzute
Și efemer se sting clipele plăcute,
Tic-tac, tic-tac, au mai trecut trei minute.

Încet se scurge soarele pe balta-nalbăstrită,
Și-ncet răsare luna, o minunat-actriță.
Iar cortina, înnegrită de momente grele,
Învăluie trecutul în mii de albe stele.

Degeaba mai visezi la nopțile de vară,
Când vă plimbați nestingheriți pe-afară.
Degeaba înerci să readuci la viață
Ceea ce-odată a fot legat c-un singur fir de ață.

În zadar se mai ivește iubire între noi.
Destinul nostru n-a fost să fim amândoi.
Și chiar dacă acum prezentu-ți-e anost,
Privește-n viitor! A fost frumos! A fost! ...

El și Ea.

- Mă vezi?
- Nu, nu. Unde ești?
- Peste stradă, la un bloc distanță. Nu mă auzi?
- Ba da, te aud.
- Încă nu mă vezi?
- Nu. Ar trebui?
"Niciodată nu mă vezi ..." gandi ea, ranită de întrebarea băiatului.
- Da, ar trebui. Pentru că eu te văd. Ești mereu acolo ...
- Unde mă vezi? Sunt acolo, dar .. acolo unde?
O tăcere mormântală se așternu între ei, până când el întrebă, glasu-i gros spărgând zidurile de granit ale tăcerii:
- Cine ești?
- Eu? Eu sunt cea care te veghează din umbră; cea care te iubește în taină; cea care speră ca ziua de mâine să vină odată cu zâmbetul tău; cea care încă mai speră la un salut din partea ta. Știi?... Sunt eu. Cea pe care tu nu o vezi niciodată.
- Și, totuși, eu unde sunt?

- În inima mea.

În loc de ”Bine v-am găsit!”

Andreea mă numesc. Nu sunt nouă pe aici, dar sper că voi rămâne mai mult prin aceste locuri. În fața unei persoane probabil m-aș descrie prin simple cuvinte cu înțelesul lor propriu, fără nicio aluzie la ceva poetic. În fața voastră nu mă pot descrie decât prin două cuvinte: ”ființă omenească”. Poate nu știți cine sunt, dar veți descoperi printre rândurile scrierilor mele.